Primesc

    De câteva zile-mi zboară timpul şi simt că nu-l mai pot prinde de aripi, să-l aduc din nou în pieptul meu. În pieptul meu să îl aducă, să mă poarte pe cărări de soare si de ploi, niciodată prin prea frig, căci nu suport. E un compromis ce l-am facut cu lumea. Nu mai primesc timp, primesc fericire.

Era

Era un cer murdar de lumină şi un câmp cu flori de primăvară, un soare prea puternic, ca de vară şi multe, multe gânduri. Gânduri negre ca de cavou şi inimi pline de lalele negre, un suflet stins şi un foc aprins în ceruri. Un timp ce murise în neştire şi multe lacrimi grele ce se se evaporă de pe pielea ca de fum, buze negre de mătase şi ochi pătaţi de albastru, ca de cer.

Erau şi mulţi copaci înmuguriţi şi multe fire de iarbă verde, multe frunze-abia născute şi un parfum de violete. Aşa era în mintea ei, fata ce rătăcea pe câmpurile goale ale unei lumi uitate de demult...

     "La urma urmei cine e vinovat că mi-ai ieşit în cale şi mi-ai tulburat sufletul de nu mă mai regăsesc? O putere neînţeleasă, pe care nu o vedem, dar o simţim cum pluteşte deasupra capetelor, ne reglementează viaţa dincolo de voinţa noastră conştientă. Această forţă a firii porunceşte ca tu să fii a mea şi eu al tău, pentru a nu se tulbura cerul iubirii. Antenele mele mai lungi au înregistrat porunca înaintea ta. Când şi tu vei primi-o, nimeni şi nimic nu ne va mai despărţi."

Pentru tine

Cu un ochi rotund, sânge greu şi inimă de piatră ai crăpat un cer în două. Ai plecat în alte ceruri şi ai suportat veninul meu de purpuriu, căci disperarea de a mea dragoste te-a sfârşit şi te-a adus în gura mea mâncătoare de nelinişti. Gândurile frunţii mele te-au adus la disperare şi te simt sub talpa mea, mişcând, urlând, abia rezistând. Te-am plouat şi continui să o fac, căci eu sunt mirosul cerului tău, sunt gust de stea ce-ţi stă pe limbă, lumina din ochii tăi căprui... sunt viaţă şi moarte în intensitatea joasă a existenţei tale.

Foc şi gheaţă între inimi, dragoste rotundă şi creiere încinse, salivă grea, noduri multe prin plămânii înfloraţi şi roşii, cangrene sub pleoape, obraji rotunzi şi păruri creţe... îţi doresc să mă desparţi de mine, să mă închizi într-o cuşcă de cuvinte, să tac acolo secole la rând, dar să vorbesc o libertate-ntreagă, fără venin de suferinţă şi negru de urlete.

Ascultă drama sufletului meu şi împinge-o spre prăpastie, dar păstrează-mi esenţa şi învaţă-mă... căci sunt sălbatică şi nu mă vreau dresată, dar mă vreau înţeleasă şi cu suflet pereche, cu respiraţie-n respiraţie, cu aceeaşi inimă şi culori complementare.

Nu te voi mai coace la căldura soarelui meu, căci el e iubire şi te arde... prea tare. Prea tare pentru tine. Îmi doresc, pentru tine, să găseşti un soare care să îţi lumineze faţa, uneori să-ţi bronzeze sufletul şi să nu mai dai vreodată peste ghemuri de foc ce disperă în cuburi de gheaţă, ce disperă în ceruri prea calde, ce disperă oricând.

Te doresc departe de mine, pentru tine...

Aş vrea

Aş vrea să zbori în mine cu răcoare şi cu cald, dar să fii acolo. Să nu mai zbor din când în când pe-afară, să mă târăsc prin pământul prea negru, prea ud de-atâta ploaie. Aş vrea un gând în minte şi în corp, un gând prin noruri sau un gând puternic printre stele, nu lacrimi de cavou şi chip fără de zâmbet.

Aş vrea obraz fără crăpături... şi flori de primăvară-n parul meu.
O garoafă albă într-un ocean de bucle roşii, sângerii...

Tot

Îmi acopăr ochii cu ploaia ta, iubite... Ești tot soarele și toată ploaia mea. Ești adierea ce mă trimite de lângă vremea făr' de suflet. Te simt adânc în pupila mea plină de negru și simt că n-ai să mai pleci vreodată. Nici nu vreau... Nu ești fum, ești foc și-mi stai în suflet.

Nu mai am geam în față și nici tu înveliș. Intru-n tine de câte ori vreau eu și nu plec niciodată. Te gonesc, dar mă ai. Pielea ta de cacao și pielea mea de lapte... se iubesc, se iubesc... Gândurile mele din frunte pleacă-n fruntea ta sentimentală. Te rog să mă ajuți. Știi că eu vreau tot.