The same

Somehow I still believe that one day I am going to realize that the fear of getting older doesn't belong to us. It belongs to our bodies, the ones that are constantly disintegrating, desperately searching for the same eternity that our souls posses.

But our love is hidden deep inside in our soul and it constantly spreads infinity in our bodies, our bones unite their strength and give them eternity. I believe in our power, lover. I crave for your touch, the kiss of your heart on my cracked heart. I feel your spirit lying on my chest, a heavy presence that eases the nostalgia of my soul. Please, just make this life a game and convert my obssesions in the most beautiful poems that have ever been written. Make this night the sweetest song of my life and let your fears escape through me, don't be afraid of breathing through my lungs.

Trust me, I'm your medicine. You own yourself by existing without me, but having me without possesing me... is true life. You can find in my center the essence of all the virtues, values and feelings. I can be your extasy. I can be you. You can find yourself inside myself.

You and I are the same.

It will

Falling stars were slipping down the sky, flying above the broken people from the broken city. All these tears are searching for a reason because this life has begun with no purpose and we're not searching for it because birth means just life, while death means truth. It seems we want truth and a little less life. We truly want death. Life has a purpose: rebirth. Another chance that we were waiting for our whole past lives.

Behind all these things... I wonder... Why can't you feel me? Why don't you see I'm coming from you?! I've been born inside your damn stomach once with those flying butterflies and my heart has grown wildly inside your heart. My soul knows your soul very well... They're invisible blood. We have a link between us that resists without love or life. Our dead link is alive through us. It exists and has no beginning and lives without ending. I wonder if it will ever fall in the darkness around us or it is going to make love with the moon, desperately in the sky, illuminate the stars. Because this powerful link between us is going to make the moon brighter than the sun and the warmth will make the meteorites collide.

Your colors are my colors. 

Believe me, love, I do feel your voice in my bones, your soul is lying in my chest and I swear I live through you.

Ca luna

Tot ce ai văzut în ochii mei... izbucniri de fericire, cu tremur și neliniști, deficiențe de iubire, singurătăți, orgolii, narcisism.

Sprâncenele mele prea încordate ți-au spus că mă înec în mine, că am plecat de mult de printre oameni și nu sunt ce am crezut că sunt. Îmi juram că el nu mă va găsi prin păduri, ci printre oameni, dar iată-mă pierdută-n pustietate, în această sălbăticie calmă care-mi gâdilă talentul, care-mi înflorește cuvintele, care mă adâncește în anonimat. Ochii mei înlăcrimați ți-au declarat sincer că în sufletul meu se ascunde un dezechilibru nebun, o inimă care tremură și o permanentă teamă de timp, iar în pupila mea adâncă ai văzut TU, SINGUR, HAOSUL. Haosul singur din întuneric, din singurătate, răutate, sensibilitate. Haosul ce umple golurile lăsate de o trecută neiubire, necompletată de prezenta iubire... Dar în irisul meu complicat, cenușiu și verde și albastru se vede plutind orgoliul și Narcis ce se oglindește în apele ochiului.

Fericirea... e în mâna care scrie, în apusul de primăvară și răsăritul de vară, în ploaia de octombrie și frigul de decembrie, în piciorul care calcă agresiv în bălțile noroioase, în cer, în stele și în lună. Fericirea-i unde vrei tu să fie și o găsești și în mine, uneori. Fericită sunt și eu... plină ca luna sau în sferturi, jumătăți, ca luna...

Poate, dar...

Vreau să mă gândeşti ca pe ea, căci eu sunt ea. Trecuta ea sunt eu din viitor.
După ce îmi vei fi ascultat vocea pentru ore-ntregi şi nesfârşite vei înţelege că soarele vine din mine şi că ochii tăi înghit ploi multe când mă văd pe mine, că sufletul ţi-e ca un burete în apele sufletului meu şi că iarba creşte mai verde când păşesc prin ea.

Dar eu nu sunt niciuna din acestea, sunt doar acea dublă-eu, poate cândva înţeleasă de tine, poate cândva apartenentă acestui praf, acestui pământ, coborâtă din nori, cu capul pe umeri, nu printre stele.

Poate te vei trezi dimineaţa şi nu vei da cu ochii de mine, ci de perna rămasă cu riduri în urma buclelor mele... şi aruncându-ţi privirea mai departe mă vei zări pe mine, pe fereastră, ascunsă sub flori, minţită de gângănii mici, impresionată de privirea dulce a cerului. Poate vei veni la mine şi-mi vei mângâia roşul părului...

...sau...

Poate te vei trezi într-o dimineaţă ploioasă de toamnă şi vei de cu ochii de un păr drept, castaniu, ochi căprui şi sânge rece... şi vei şti că nu sunt eu. Poate-ţi vei arunca privirea mai departe şi ai vedea griul murdar al unor clădiri urbane. Poate vei ieşi afară din casă şi mă vei zări pierdută, nepăsându-mi că banca pe care şed e udă şi că părinţii nu mai sunt. Poate vei şti că sunt eu şi vei şti că m-ai găsit, că nu mai contează cine te aşteaptă acasă cu cafeaua fierbinte. Poate nu mă vei mai pierde din nou şi ai sta cu mine pe banca udă.

...dar...

A ta, sau ne-a ta, eu sunt a ta. În casa ta, în casa altuia, eu sunt a ta. În parcul nostru, în parcul altora, eu sunt a ta. Căci eu ştiu că dacă mă vei pierde, mă vei găsi din nou şi te vei aşeza cu mine pe banca noastră udă.