vineri, 15 august 2014

Poate, dar...


Vreau să mă gândeşti ca pe ea, căci eu sunt ea. Trecuta ea sunt eu din viitor.
După ce îmi vei fi ascultat vocea pentru ore-ntregi şi nesfârşite vei înţelege că soarele vine din mine şi că ochii tăi înghit ploi multe când mă văd pe mine, că sufletul ţi-e ca un burete în apele sufletului meu şi că iarba creşte mai verde când păşesc prin ea.

Dar eu nu sunt niciuna din acestea, sunt doar acea dublă-eu, poate cândva înţeleasă de tine, poate cândva apartenentă acestui praf, acestui pământ, coborâtă din nori, cu capul pe umeri, nu printre stele.

Poate te vei trezi dimineaţa şi nu vei da cu ochii de mine, ci de perna rămasă cu riduri în urma buclelor mele... şi aruncându-ţi privirea mai departe mă vei zări pe mine, pe fereastră, ascunsă sub flori, minţită de gângănii mici, impresionată de privirea dulce a cerului. Poate vei veni la mine şi-mi vei mângâia roşul părului...
...sau...
Poate te vei trezi într-o dimineaţă ploioasă de toamnă şi vei de cu ochii de un păr drept, castaniu, ochi căprui şi sânge rece... şi vei şti că nu sunt eu. Poate-ţi vei arunca privirea mai departe şi ai vedea griul murdar al unor clădiri urbane. Poate vei ieşi afară din casă şi mă vei zări pierdută, nepăsându-mi că banca pe care şed e udă şi că părinţii nu mai sunt. Poate vei şti că sunt eu şi vei şti că m-ai găsit, că nu mai contează cine te aşteaptă acasă cu cafeaua fierbinte. Poate nu mă vei mai pierde din nou şi ai sta cu mine pe banca udă.
...dar...
A ta, sau ne-a ta, eu sunt a ta. În casa ta, în casa altuia, eu sunt a ta. În parcul nostru, în parcul altora, eu sunt a ta. Căci eu ştiu că dacă mă vei pierde, mă vei găsi din nou şi te vei aşeza cu mine pe banca noastră udă. 


sâmbătă, 26 iulie 2014

Himera


"Nu te-am văzut,
nu știu dacă exiști,
'ți-aud doar vorbele, în gând,
simt răsuflarea-ți caldă,
când închid ochii,
îți simt trupul arzând.
Mă amețești cu vinul iluzoriu
din strugurii inexistenți,
mă-nebunește parfumul tău
din flori închipuite,
visez cu ochii deschiși,
mi-e bine și totodată... rău.
Sunt trist când nu vii
la întâlnirea închipuită,
aștept liniștit, sfertul de ceas,
în labirintul lui Dedal
alerg prin el, caut o bancă,
ocup singurul loc, liber rămas.
Simt când ești tristă
și râsul ți-l recunosc,
în apariția ta efemeră,
te-aștept, și știu
că și tu mă aștepți,
iubita mea... himeră." 


D.H.

miercuri, 23 iulie 2014

Noi doi

Mi-ar plăcea să te simt mai des în cearșafurile mele înflorate și curate, să mă vezi mai des în patul tău păcătos și murdar. În piept îmi simt mulți nori de ploaie ce provoacă edem pulmonar, edem ce mă trimite afară din Eden. Aș vrea să îmi ung pielea cu tine, să mă scapi de această fragilitate și să ne ascundem sub aripile noastre.

Trimite-mi o bucată din tine, până poimâine, iubitul meu... Când seara, eu te voi chema în ploile mele - căci sunt născută toamna - și te voi ridica, te voi întări, apoi ne vom liniști în patul tău și ne vom împreuna somnul. Buzele mele îți vor iubi fruntea, iar mâinile tale se vor topi pe pielea mea... aburi. Abia aștept din nou, din nou, din nou, din noi, din noi, din noi să iasă foc.

Îmi explodează pieptul de tine.

Până la final, noi doi.

...începi, iubitule, începi să trăiești pentru cea de lângă tine, așa cum eu trăiesc pentru cel de lângă mine de o veșnicie...

Și după final, noi doi.

luni, 21 iulie 2014

Fugi

Am văzut timpul zburându-mi pe deasupra, prinzându-mi-se-n păr, curgând șiroaie peste mine, lăsând în urmă altceva. M-a dezbrăcat de mine și m-a lăsat în urma ca pe o exuvie, un cântec neuitat, fredonat pe vecie-n viitor.

Mă simt cu altă carapace, mă simt goală de mine, cântând veșnic despre mine.

...timp uitat, timp pierdut...

Veșnic căutată, niciodată găsită nici de mine, nici de alții. Aud misterul curgându-mi în vene și viața scurgându-mi-se pe piele, udă de tinerețe...

... bătrânețe...

Aici eu sunt o bucată de gheață, prea tăcută, prea zgomotoasă, prea ascunsă, prea nepătrunsă...

... haos, fugi. 


joi, 26 iunie 2014

Eu, umbra și lumina sufletului tău


Am venit prin negură, cu o pelerină neagră, am trecut prin iarbă, iarbă neagră, udă. Ți-am ajuns la geam și am trecut prin sticlă, ca o lumină întunecată. Nu am făcut niciun zgomot. Am adus liniște în camera ta luminată prea electric. Am stins tot. Venise focul, nu aveai nevoie de altceva. Am fost lumină și căldură acolo. 

M-am aplecat asupra ta. Dormeai. Respirația ta caldă pe pielea mea lunie... era a mea. Te-am privit îndelung și am știut că somnul tău mă simte.

Ploaia ne uda fereastra ovală, iar luna făcea din noi lumini și umbre. 

Am fost umbră și lumină în lumea ta. 

Mi-am dat toate de pe mine și m-am așezat lângă tine. Erai cald. Trupurile noastre erau atât de tinere, atât de străine când sufletele noastre bătrâne erau prieteni de demult. Ți-am șoptit la ureche că am venit, iar somnul tău mi-a recunoscut vocea.  M-ai îmbrățișat. 

Toată noaptea am stat lângă tine. Te-am contemplat. Camera ta a fost al nostru tainic loc în noaptea aceea... iar eu mi-am lăsat mirosul acolo, ca să nu mă uiți vreodată. Căci când vei ajunge din nou acolo, te vei arunca pe perne, cu gândul la alta sau cu capul ei pe pieptul tău... iar mirosul buclelor mele sângerii îți va inunda din nou nasul și-ți vei aminti de mine, căci nu ma sting atât de ușor

Nu, dragule. Eu nu mă sting atât de ușor. Nici în pernele tale, nici în sufletul tău.


luni, 23 iunie 2014

Poate mâine...


Dragule, uneori am un suflet orb în aceste ascunzișuri, sub aceste învelișuri. Eu nu știu cum te simt, dar bănuiesc că ești cumva prins între realitate și iluzii, între mine și deziluzii.

Tu nu ai înțeles că nu ai prezent cu mine, ci doar un vag viitor...

Iartă-mă, dar nu pot găsi o ordine a acestor cuvinte... poate mâine...

duminică, 15 iunie 2014

de tot


Ne zbatem împreună în aerul greu al zilei și ne iubim ca nebunii în noaptea de ploaie, în aerul ei subțire și ușor. Noaptea noi plutim, iubitule... ziua ne omoară.

Noaptea nu dorm, noaptea eu te visez, noaptea eu te iubesc. 

Te simt în stele, în aerul pe care îl respir, te simt cum mă cânți... Devin vioară alături de tine, devin suprafață fără tine, devin fără esență fără tine.

Eu nu te pot pierde, nu mă poți pierde. Îți pun iubirea la-ncercare, căci e prea multă și nu o pot absorbi. Eu nu sunt ce crezi tu că sunt.

Ai înnebunit de tot.... am înnebunit și eu...
de tot. 


luni, 2 iunie 2014

Fă-mă

Ai rămas cu un contur diform de univers gol. Eu aş fi conţinutul lumii tale, dar îţi lipsesc. Îţi lipsesc la fel cum ţi-ar lipsi viaţa dacă ai fi mort, aşadar sunt lipsul vieţii tale, ireală-n lumea ta, reală altundeva. Te simt ca un satelit ce gravitează continuu în jurul meu şi nu te pot prinde de mână.

Levitând graţios prin capul tău eu nu îţi pot jura nimic din ce vrei tu... dar îţi jur că m-am pierdut din nou, iar toate drumurile mele nu mai duc spre el, căci fiecare cărare are un capăt sumbru şi fiecare respiraţie mă doare. Plămânii s-au umplut de greu, ochii mi-s săraţi, am culori şi culori şi culori şi... oh, iubitule, scoate-mi inima din negru!

Îmi vreau garoafele la cap, aruncată în neant.

Acolo, în pământ, mă ştiu în siguranţă. Rece, a nimănui, sicriul nu doare, iar inima nu mai bate, e cenuşă, nu e neagră... doar pământul e negru şi viaţa de apoi a altcuiva mai fericit... căci eu n-am ştiut să fiu.

Ajută-mă, fă-mă a cuiva şi fă-mă fericită,

fă-mă...