Am fost întotdeauna plină de tine, chiar şi-atunci când n-ai fost lângă mine. Un crâmpei din căldura ta a rămas prins în mine. E ca din aluminiu şi arde, nu zace. El înfloreşte, îl dantelez şi îl îngrijesc căci mi te-a adus pe tine-n mine şi ştiu că n-ai să pleci. De-ar fi s-o faci, eu aş rămâne dezbrăcată de mine, aş fi goală şi te-aş fugări la nesfârşit. Şi alerg mereu după tine, aşa cum o faci şi tu.
Să nu mă uiţi, să nu mă crezi...
miercuri, 30 octombrie 2013
marți, 29 octombrie 2013
It leads me to where you lay...
Când am să mă las de imaginea perfectă a absolutului am să revin la noi. Până atunci stăpâneşte-mă, ori nu ai vrea ca în tomna anului viitor, tu să plangi la lumina electrică ce curbează frigul dimineţii de noiembrie. Iar noaptea când ai să mă vezi alergând pe strada proaspăt pavată, să nu crezi ca şi eu sunt proaspătă... căci m-am învechit şi înstrăinat de tine. Când îmi legăn capul în mâini, să ştii că tu mă dori, iar în mâinele mele mi-am găsit refugiul.
Să nu mă uiţi, să nu mă crezi...
Să nu mă uiţi, să nu mă crezi...
"Fiul risipitor"
''Boala
pe care o dai tu nu se vindecă niciodata. Şi febra ta ţine tot timpul.
Vrei să mai ştii şi altceva? M-ai aruncat în drum şi te-ai întors după
doi ani, şi sunt înnebunită după tine. Şi dacă ai să mă arunci iar şi ai
să te întorci după o sută de ani, tot am să te urmez. Mor după tine şi
te urăsc, şi aştept să-mi faci ceva rău.”
miercuri, 16 octombrie 2013
Caută-mă
N-ai să mă găseşti în rădăcini de copaci, nici pe sub frunze. Nu mă aflu sub pământul umed al pădurii de stejar, niciodată printre flori sau păsări călătoare. Ai să mă cauţi pe sub ape, gândidu-te o veşnicie la mine. N-am să fiu acolo, dar ai să mă găseşti risipită printre oameni, cu frunze de toamnă prin păr şi faţa plină de lumini electrice.Cicatrici lăuntrice şi o dragoste ce mi se va scurge mereu printre buze, cu un zâmbet bun printre gene şi un râset tânăr niciodată trecător.
În cazul acesta, am să mă uit la tine cu aceeaşi privire sfidătoare de care mi-s plini ochii şi cu care m-ai cunoscut. Liniştea... liniştea din irisul meu ce le-o ofer eu tuturor. Zbuciumul ce îl împrăştii peste tot... Şi tâmplele stresate ce ard neîncetat. În negrul ochilor tăi am să ghicesc aceeaşi strălucire cu care eu te-am cunoscut pe tine, aceleaşi mâini curate şi albe, aceeaşi minte împădurită cu aceeaşi eu în centrul ei.
Când ai să mă cauţi şi n-ai să mă găseşti, să ştii că sunt în mintea ta.
Să nu mă uiţi, să nu mă crezi...
În cazul acesta, am să mă uit la tine cu aceeaşi privire sfidătoare de care mi-s plini ochii şi cu care m-ai cunoscut. Liniştea... liniştea din irisul meu ce le-o ofer eu tuturor. Zbuciumul ce îl împrăştii peste tot... Şi tâmplele stresate ce ard neîncetat. În negrul ochilor tăi am să ghicesc aceeaşi strălucire cu care eu te-am cunoscut pe tine, aceleaşi mâini curate şi albe, aceeaşi minte împădurită cu aceeaşi eu în centrul ei.
Când ai să mă cauţi şi n-ai să mă găseşti, să ştii că sunt în mintea ta.
Să nu mă uiţi, să nu mă crezi...
marți, 15 octombrie 2013
O hoaţă de timp
Iar eu urăsc începuturile. Vezi? Nici măcar nu încep. Fiecare cuvânt al meu e o continuare a altuia. Poate a celui de ieri, sau a celui de acum o mie de ani. Nici măcar eu nu am început. Sunt atemporală... şi vă bântui pe toţi.
luni, 14 octombrie 2013
Oct
Am stârnit fulgerul în coastele tale şi te-am lăsat să te scurgi peste frunze. Nu mă durea. Mă zgâria aerul tău de victimă şi mă seca de viaţă. Ţi-am tratat înţelepciunea cu indiferenţă, pentru că eu nu am încredere. Şi ţi-am zis în noaptea rece de octombrie să tratezi cu dispreţ ce te încojoară, să iubeşti interiorul tău, fiindcă ma aflu acolo. N-ai iubit şi nu te mai iubesc.
Să nu mă uiţi, să nu mă crezi...
Să nu mă uiţi, să nu mă crezi...
sâmbătă, 12 octombrie 2013
Beyond Borders
"I wonder, do we all know where we belong? And if we do, in our hearts, why do we so often do nothing about it? There must be more to this life, a purpose for us all, a place to belong. You were my home. I knew from the moment I met you..."
Nebuclate
Acolo unde eu merg, las câte-un fir de păr însângerat. Eu sângerez prin podoaba capilară. Sângele îşi schimbă nuanţa şi tristeţea mi-e bogată şi creaţă. La lumină voi toţi îl iubiţi, însă în întuneric sângele se-ncheagă, rănile se usucă, parul mi-e drept şi negru, mă afund în liniile lui de creion... Mă simt cameleonică, căci părul e reflexie sufletească, ochii reci şi calzi şi haotici se-ntreabă unde mi-e culoarea, căci eu las miros călduţ şi roşu peste tot pe unde trec şi mă ascund în desenele ce n-aşteaptă pe nimeni, rămân în urmă şi le doare.
Dar voi de ce mă aşteptaţi?
Dar voi de ce mă aşteptaţi?
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
