joi, 27 februarie 2014

Văd în urma mea
Tot ce s-a-ntâmplat cu tine
Am să las, ar fi mai bine
Locul pentru altcineva...

Odată tot te voi uita
De azi îmi văd de viaţa mea.

luni, 24 februarie 2014

sâmbătă, 22 februarie 2014

Să nu fii...

Să nu fii niciodată singur pentru mine fiindcă nu ştii ce fac mâine. Ştii ce sunt acum, dar mai târziu ce voi fi? Să nu fii niciodată singur pentru mine... demonii mei se liniştesc din când în când, dar se trezesc în miezul crud al nopţii şi aruncă cu durere peste tot, până-mi plesneşte exteriorul. Avându-mă azi toată, când eu nu voi mai fi aceeaşi, nu ai să mă mai ai şi ai să rămâi cu amintirea demonilor şi îngerilor mei pierduţi. Creierul şi inima mea ascunse într-un trecut colorat, o tolbă cu mister şi dragoste... Nu vreau să mai construiesc în tine, fiindcă nu mai ştiu să îţi promit, nu mai am siguranţa fiinţei mele şi simt că amândoi m-am putea pierde.

miercuri, 19 februarie 2014

Le aştept.

Am simţit că stelele au dispărut de pe cer, s-au desprins şi acum sunt în cadere liberă. Le aştept, le aştept, le aştept... Am ochi doar pentru ele şi ştiu că nu sunt în sicrie, căci e ceaţă şi mă orbeşte. Nu e pământul care-mi stă pe pleoape, ci perdeaua asta groasă, fumurie. Le aştept, le aştept, le aştept...

sâmbătă, 15 februarie 2014

M-ai găsit

Te-am aşteptat atât de mult în copacul cu crengi rupte, cu fulgere si lipsit de frunze... Te-am aşteptat, dar nu mă vedeai. Eu eram după copac, dar tu nu îl vedeai nici pe el. Era în mintea mea şi eu după el. Eu eram în mintea mea. Te rugam să te urci în mine, să mă scoţi din mucegai, dar erai în mintea mea... Nu erai real. Eram reală, dar nu eram în mintea ta. Eram desincronizaţi şi m-am dat bătută, nu am ştiut să-ţi găsesc ritmul şi nu am simţit că pot, dar m-ai găsit...

rămân

Stau eu în umbra mea tăioasă ce se zgârceşte la negru. Nimic nu mă luminează, căci ştiu şi văd şi eu... degeaba am tras perdeaua, degeaba au plecat norii de pe cer, căci în cerul gurii mele încă stă agăţat un nor cenuşiu, ce îmi şopteşte să nu mai ies vreodată de aici. Mi-au plecat şi gândurile şi ideile şi inspiraţia şi inteligenţa, tot. Mi-a rămas o dragoste veşnică şi câteva obsesii. Nu-mi văd semnătura nicăieri, decât nişte fire de păr rătăcite prin casă, goale, marca mea. Nu ştiu de ce am ajuns îngheţată, sub pământ. Nu îmi doresc asta chiar acum, dar ştiu că timpul e zgârcit şi a uitat de mine. Sunt nesinceră cu mine şi cu ei toţi. Nu îmi mai găsesc adevărul şi cred că nu mă mai găsesc nici pe mine. Toate trec şi toate mă despart de mine, nu mai sunt a mea, dar eu rămân

a ta.

marți, 11 februarie 2014

Negru.

Nu vreau să mai trăiesc nicio lumină, aş prefera un întuneric nesfârşit ce nu se preschimbă. Fiindcă negrul e veşnicie şi ştiu ca nu e niciodată gri. Mă ştii... mereu albă şi neagră, întotdeauna albă sau neagră, niciodată cenuşie. Acum vreau negru, vreau, vreau. Negru vreau. Am învăţat cu toţii că albul e cel bun. Nu există bun, nebun, sau rău. Eu vreau să înot în întuneric, fiindcă vreau să îl cunosc. Partea noastră neagră e reală. Albul e ireal.

Ce bine... căci mi-am regăsit negura de altă dată, păsările mele răpitoare ce mă poartă din poartă-n poartă, în aripi... Plutesc în arta mea întunecată, fiindcă cea albă a plecat.

sâmbătă, 8 februarie 2014

Ce aluat ţi-a dat întruchipare, 
Că mii de alte umbre tind spre tine ?
Cînd toţi au doar o umbră fiecare, 
Tu, singur, umbre ai pentru oricine.