Doar că la un moment dat se amestecă verdele de-afară cu sângele din casă, iar în pereţi e trecut. Viitorul e niciunde. Avem de toate, dar niciodată timp. Dacă ziua ar avea bătăi de inimă, iar noi ore? Mă gândesc la noi, ca la un tot. Noi, oamenii. Dacă m-aş numi eu ploaie şi m-aş risipi deasupra voastră? A tuturor? Nu am mai fi noi, iar voi aţi fi voi. Nu sunt ploaie... dar e lună plină, iar eu mă pierd în ea. Priveşte-o şi gândeşte-te la mine. Te văd.