Noi doi

Mi-ar plăcea să te simt mai des în cearșafurile mele înflorate și curate, să mă vezi mai des în patul tău păcătos și murdar. În piept îmi simt mulți nori de ploaie ce provoacă edem pulmonar, edem ce mă trimite afară din Eden. Aș vrea să îmi ung pielea cu tine, să mă scapi de această fragilitate și să ne ascundem sub aripile noastre.

Trimite-mi o bucată din tine, până poimâine, iubitul meu... Când seara, eu te voi chema în ploile mele - căci sunt născută toamna - și te voi ridica, te voi întări, apoi ne vom liniști în patul tău și ne vom împreuna somnul. Buzele mele îți vor iubi fruntea, iar mâinile tale se vor topi pe pielea mea... aburi. Abia aștept din nou, din nou, din nou, din noi, din noi, din noi să iasă foc.

Îmi explodează pieptul de tine.

Până la final, noi doi.

...începi, iubitule, începi să trăiești pentru cea de lângă tine, așa cum eu trăiesc pentru cel de lângă mine de o veșnicie...

Și după final, noi doi.