Intemperii

M-ai început cu o parte din tine, cea mai frumoasă, iar eu am așteptat să mă cunoști pentru ca apoi să devin punctul central al trupului tău fin și al sufletului dantelat. Te-am așteptat să crești și să strălucești. Am vrut să mă verși în palmă, dar eram prea colorată și te-am înspăimântat. M-ai izbit de pământ.

Am înghețat.

M-ai luat în formă solidă, tremurândă și nu m-ai mai cunoscut.

M-ai topit... m-ai topit în tine.

Acum mă cunoști din nou și încă aștept ceva din tine, căci în ochii tăi văd toate drumurile tale. Ochii tăi mă duc la tine. Mă vărs în tine și te cuprind, iar tu fără speranță ești prins de spiritul meu greu, iar trupul îți stă prins într-un puternic fir de ață... de trupul meu. Și cine te-a învățat? Ai plăsmuit ceva și ești un creator, căci între noi ai pus gânduri lipite bine între ele cu sentimente autentice. Căci mai demult am spart cu ciocanul totul.

Inima îți bate calm, se scaldă-n fericire și înoată lin spre inima mea, în sufletul nostru comun. Sunt artistă a naturii, a tristeții și a fericirii, dar m-am născut artistă pentru tine, pentru ca literele mele să-ți gâdile orice rutină emoțională, iar când demonii apar, să fiu acolo, pentru tine, îmbrăcată în cuvinte.

Intemperiile noastre mă țin vie, căci afară plouă nesfârșit și e înnorat și este frig... iar eu te aștept înfrigurată... în culcuș.