...obişnuiam să lenevim la căldura lunii... Stăteam unul lângă celalalt pe pătura albastră, cu mâinile împreunate. Pe ţesătura cerului prea întunecat se scurgea o lavă grea de stele ce arunca peste noi pete de lumină. Ne scufundam într-o linişte proprie... iar timpul uitase de noi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu