Te-am așteptat printre jumătăți de zile, să apari ca o nălucă în gândurile mele, tânjind după regrete și amintiri. Te-am așteptat ca un călător în gară, înspăimântat de venirea trenului, nerăbdător și singur. Fiindcă am știut sigur că ai să te întorci, dar nu în aceste nopți de vară, prea luminoase.
Ești una dintre incertitudinile mele cele mai pregnante. O incertitudine repetată și usturătoare. Fantasmagoria mea răpitoare și-nsetată, departe de a fi smulsă din mine, prea aproape de o reală îndepărtare. De aceea ești singurul sunet din noapte, singurul urlet, deși nu mai ești singur.
Îmi așezi suferințele tale și incertitudinile pe tristețile mele, le apeși puternic, pui sare și pleci. Iar vindecarea mea îndelungată îți servește drept consumarea iubirii în lume, fiindcă eu nu sunt în stare s-o primesc. Te întorci alb și murdar, mai apropiat de iubire, mai departe de lume, impresionat de schimbările mele, fiindcă în fiecare final al nostru, eu rămân certitudinea ta dulce, iar tu veșnicul meu călător.
Ești călătorul din tren ce mă privește acum cu un aer grandios, știind sigur că voi urca și mă voi așeza lângă tine. Iar tu te vei evapora ușor, ca într-un vis și eu voi sări nebună din tren... pentru că acum un an, l-am pierdut (mi-ai spus cândva), iar fiecare drum, e doar un vis.
Fiecare venire, e doar un vis.
Fiecare plecare, e doar un vis.
Căci toate ce se văd și par sunt un vis într-un vis doar...
Și mă întreb, în ceas de noapte, de ce te mai primesc în gândurile mele, de ce ard de nerăbdare să-ți vorbesc, să te chem și să te fur... Mă-ntreb acum, când nu știu unde ești, acum...
...când toate lucrurile-n noapte devin atât de timide.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu