Când am deschis ochii, afară era septembrie. O fărâmă de lumină rece pătrundea pe ochiul spart de geam, ajungând în ochiul meu albastru, ca o scânteie. Următoarea secundă m-a apăsat greu pe toată ființa, mă emoționasem. Era primul moment în care realizam că a venit toamna. Deși la fereastra mea frunzele cădeau, eu mă simțeam grea de emoții precum un copac cu coroana bogată. Crengile mele atârnau grele de nostalgie și fericire.
Nu știam cum să primesc vestea atât de dimineață. Am ridicat capul de pe pernă și, rătăcit prin pătura maronie, pisoiul, și el îmbrăcat cu blănița de toamnă, mi-a zâmbit.
Am mers împreună la fereastră și am respirat preț de câteva minute lumina rece și aerul răcoros de toamnă, celebrând venirea ei de doamnă!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu