Mă gândeam... ştii... când suntem noi cei mai sinceri? Noaptea, sau ziua?
Noaptea eşti cel mai singur, protejat doar de întuneric şi de frumuseţea acestuia. Acoperit de golul nopţii, cum ai putea să ştii că tristeţea provocată de magia acesteia n-ar putea să-ţi amestece gândurile, iar acestea să se polarizeze în jurul singurătăţii nostalgice de moment?
Ziua eşti împiedicat de toate cele prezente, dar pe care le şi vezi, pe care le simţi lipite de tine, care te sufocă şi care stau ca o bariera în faţa gândurilor tale înaripate. Nici măcar nu poţi să gândeşti, cum ai putea să ştii daca eşti sincer?
Dacă numai noaptea gândeşti limpede, liber, atunci asta înseamnă că tot atunci eşti cel mai sincer cu tine?