Ce rămâne se pierde undeva în pădurile sufletului tău. Frunze uscate, sânge, amintiri, umbre şi un soare pierdut pe sub pământ. Ţi-am şoptit că te iubesc, dar ţi s-au rupt crengile şi ai spus că ţip la tine. Mi-ai urlat în faţă că mă iubeşti mai mult, mai mult, mai mult. Cât de mult? Numeşti tu asta viaţă? E suprareal. Am să fug din mine, din codrii mei handicapaţi, pentru tine. N-am spus nimic greşit, decât că eşti mai mult decât mi-aş fi imaginat vreodată c-aş putea trăi. Te trăiesc mai mult decât te trăieşti pe tine însuţi. Conturul meu eşti tu. O coajă dură, îndrăgostită de cunoscut. Păr înfrunzit îndrăgostit de cunoscut.
Ce mult imi place atunci cand ma regasesc in randurile tale.
RăspundețiȘtergereSi mie mi se intampla sa il traiesc mai mult decat se traieste el. Ma gandesc uneori ca poate el nici nu mai are loc sa se traiasca din cauza mea...