Sufletul ţi se usucă din secundă în secundă, iar timpul stă. Tu nu ai înţeles de ce, dar la apogeul tău el a pornit iar la drum şi l-ai privit îndelung cum înainta spre asfinţit, căutând răspunsuri pană la infinit. Nu ar fi apucat calea asta, dacă sufletul tău ar fi avut măcar răbadea de a-i atinge şoapta cu un surâs, sau cu o lacrimă. Am privit mult timp la asta, am contemplat zile şi nopţi şi am ales să te privesc din nou, să mă aşez în soare... lângă timp.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu