Albume

Ţi-am făcut o poză printre firele de păr ce-ţi protejează mintea şi-am văzut... o sferă confuză ce se gândeşte doar la mine, se zbate şi arde-n neştiinţă şi nu suferă, căci mai jos e sufletul şi el suporta tot ce doare. În poze pielea ţi-e transparentă şi văd tot ce zace-n tine şi-ţi fac albume infinite zi de zi, ca să te cunoşti. De asta-acum eşti prins de mine tu, căci eu ştiu ce tu nu ştii şi vrei să afli tot mai multe, căci eşti în mine şi numai eu te dăruiesc în fiecare zi... ţie însuţi. Nu ştiu când ai să te găseşti vreodată-n altceva şi altcineva, dar cert este ca eu sunt aici şi îţi dau voie să fii dependent de mine, fiindcă şi eu sunt de tine... Te respir la nesfârşit, iar tu faci la fel cu mine.


Să nu mă uiţi, să nu mă crezi...

Dormi

De ce dormi la marginea sufletului meu şi-aştepţi să cazi?

Pierde-te

Când cerul va înceta să mai respire şi focul visului te va striga, îţi voi arăta eu drumul, aşa cum fac mereu. Ţi-l voi pava cu lacrimi şi cuvinte dureroase, cu tremurul minţii mele schingiuite...
O să am căderea cea finală din miezul nopţii bătrâneşti şi-atunci am să strig după tine, căci îmi poţi auzi doar ţipătul, dar eu îţi aud tăcerea.
Am uitat şi cum miroase cerul şi jur c-am să te pierd in pădurile creierului meu...
N-am să te primesc în obrazul lunii mele reci, nici n-ai să ştii vreodată ce e el, căci m-ai minţit şi vreau să te mint.
Eu nu sunt minciună, dar sunt răzbunare.

Să nu mă uiţi, să nu mă crezi...

Peste ani...

Şi-am să te rog să-ţi întorci privirea de la mine, să te bucuri de fulgii de zăpadă care râd şi să uiţi de obsesia mea pentru existenţa altora, dorinţa mea de a mă afla în adâncuri, ceasul ce-l aştept şi gura care-mi arde. Cât am să tânjesc la somnul cel lung şi veşnic...
... dar peste ani...

Să nu mă uiţi, să nu mă crezi...

Curva

I-aş mulţumi destinului fiindcă mi te-a scos în cale şi m-am împiedicat de tine la fiecare pas. Aş păşi în trecut şi tot de tine-aş da, iar prezentul mi-e plin de tine. Viitorul meu se leagă strâns de tine...
Şi tu, curvarule ce eşti, mi-ai pătat creierul cu amintiri ploioase şi n-ai putea să-mi condamni sufletul curvar, flămând după alte suflete ce dor la fel de tare ca al meu. Am tăcut pentru noi doi şi mi-am lăsat faţa sărată pentru tine şi merită, merită, merită... căci te iubesc şi mor după tine.

Să nu mă uiţi, să nu mă crezi...

Eu cred

Acum prefer eu ploaia, căci distruge liniştea exterioară şi îi dă naştere celei interioare şi e apă...

Să nu mă uiţi, să nu mă crezi...