Pierde-te

Când cerul va înceta să mai respire şi focul visului te va striga, îţi voi arăta eu drumul, aşa cum fac mereu. Ţi-l voi pava cu lacrimi şi cuvinte dureroase, cu tremurul minţii mele schingiuite...
O să am căderea cea finală din miezul nopţii bătrâneşti şi-atunci am să strig după tine, căci îmi poţi auzi doar ţipătul, dar eu îţi aud tăcerea.
Am uitat şi cum miroase cerul şi jur c-am să te pierd in pădurile creierului meu...
N-am să te primesc în obrazul lunii mele reci, nici n-ai să ştii vreodată ce e el, căci m-ai minţit şi vreau să te mint.
Eu nu sunt minciună, dar sunt răzbunare.

Să nu mă uiţi, să nu mă crezi...