Rătăcită eu

Îmi stau gândurile calde după perdea, la fereastra mea opacă. Îmi trebuie puțină dragoste să scrijelesc petele de negru de pe geamul meu... dar nu mai am.

Rămân goală de dragoste și plină de tine, de gânduri pentru tine, de artă pentru tine. Și nu mă ajută... Mă adâncesc în aceleași confuzii ce mă bântuie de săptămâni și simt că nu se vor sfârși vreodată. E o durere prinsă de trecut și de prezent, o durere fără viitor, o durere veșnică, imprevizibiă. E o durere mascată-n fericire, căci sunt nesinceră cu mine, chiar și astăzi.

...durerea mea albastră...

Astăzi, când prea departe îi simt pe toți, astăzi când singurătatea mea se renaște printre voi, își face loc în sufletul meu, între voi doi... ca un fir de iarbă printre flori. Un haos neașteptat mă așteaptă în culcușul lui mereu, iar eu mă arunc în sânul său, adormită, nebună de vise. La fel de handicapată emoțional cum toți mă știți, la fel de blândă în priviri și sălbatică în pupile, copilăroasă prin gesturi și erotică prin trup, vă vreau departe pentru a mă regăsi.

Vă vreau departe, căci vă vreau aproape. Vă am pe toți și pe niciunul... fiindcă niciodată nu am fost a nimănui.

Sunt aici, aceeași eu care nu știe, aceeași eu pe care nimeni nu o știe, aceeași...

rătăcită eu.

"Adio" niciodată pentru tine

În sfârşit te-ai născut în mine. În sfârşit ţi-am prins mâna în interiorul meu şi te-am adus în suflet, acolo unde te simt viu, viu, viu. Te simt urlând în noaptea de acolo şi mă simt ca luna. Te catapultez în mii de cuvinte şi gânduri şi aştept să fii real, în viaţa mea. Nu mai vreau să te scap, nu mai vreau să fii tu cel plesnit de pământ. Te vreau al meu, te vreau pentru totdeauna, te vreau fericit.

Ştiu că eu sunt fericirea ta şi aş coborî de pe cer noaptea şi nu m-aş mai ascunde nici ziua. Ţi-aş umple sufletul de-a mea lumină. Căci în mine nu mai este noapte când eşti tu aproape. Te ador pentru necuvintele tale, pentru liniştea ta ce spune multe, ce spune tot şi pe care o simt în pulsul meu viu.

Orice s-ar întâmpla, eu te închid în mine, pentru totdeauna. Am să mă deschid şi pentru alţii, dar tu vei sta ascuns în cel mai necunoscut colţ al sufletului meu şi vei trăi acolo... vei fi în siguranţă, orice s-ar întâmpla, îţi promit.

Te sărut pe suflet şi îţi promit că am să dăinui şi eu în sufletul tau, orice ar fi.

Nu e scrisoare de adio, e un mesaj pe care ţi-l arunc în suflet, cu multă iubire,

iubirea mea...

Te simt

Eşti inima din trupul meu, plămânii şi coastele. Eşti o floare în interiorul meu, înflorită vara, iarna... Te simt gâdilându-mi cu petalele de roşu, negrul meu interior. Frunzele tale îmi acoperă răul şi mă protejează de viitorul de afară, dar îmi aduc trecut. Trecut îmi aduc spinii tăi mincinoşi ce ies din când în când şi mă duc la sângerare. Hemoragie sufletească îmi oferi, când eu îţi aduc în palmele mele... nu dragoste, nu prietenie, ci tot.

Te simt trăgând de mine, plângând în interiorul meu, purtându-ţi ură născută din iubirea pentru mine... Eu, veşnica îndrăgotită de acelaşi tu... cu trecut pătat şi prezent fricos, îndrăgostit.

Aceeaşi eu care te caută în disperare când nu apari... aceeaşi eu care te-a aşteptat o veşnicie... aceeaşi eu pe care o vei avea pe viaţă şi pe moarte.

Te voi lăsa să creşti în mine...

În mormânt

Nu mai am încredere, căci toate cuvintele tale formează cercuri de minciuni ce se vor rostogoli la nesfârşit în sufletul meu. Umbre şi tăceri, neamintiri şi amintiri amare, dulci în creiere, devenite-apoi nimicuri. Nu mă laşi să plec, dar vreau să plec. Am ajuns la saturaţie, la putregai şi mlaştină. Vreau un pământ în care să mă ascund, soare mult, care să mă încingă, să ajung la maceraţie. Toate-acestea, fiindcă ştiu că nu mă găsesc în nimeni şi am căutat destul, iar dezechilibrul e prea puternic. Îmi vreau căderea. Daţi-mi căderea. Nu mă mai furaţi şi nu mai daţi bucăţi de fericire. Luaţi-l pe el de-aici, sau catapultaţi-mă pe altă lume. Nu mai vreau pe nimeni. Mă vreau pe mine şi mă vreau singură pe vecie,

în mormânt.