Rămân goală de dragoste și plină de tine, de gânduri pentru tine, de artă pentru tine. Și nu mă ajută... Mă adâncesc în aceleași confuzii ce mă bântuie de săptămâni și simt că nu se vor sfârși vreodată. E o durere prinsă de trecut și de prezent, o durere fără viitor, o durere veșnică, imprevizibiă. E o durere mascată-n fericire, căci sunt nesinceră cu mine, chiar și astăzi.
...durerea mea albastră...
Astăzi, când prea departe îi simt pe toți, astăzi când singurătatea mea se renaște printre voi, își face loc în sufletul meu, între voi doi... ca un fir de iarbă printre flori. Un haos neașteptat mă așteaptă în culcușul lui mereu, iar eu mă arunc în sânul său, adormită, nebună de vise. La fel de handicapată emoțional cum toți mă știți, la fel de blândă în priviri și sălbatică în pupile, copilăroasă prin gesturi și erotică prin trup, vă vreau departe pentru a mă regăsi.
Vă vreau departe, căci vă vreau aproape. Vă am pe toți și pe niciunul... fiindcă niciodată nu am fost a nimănui.
Sunt aici, aceeași eu care nu știe, aceeași eu pe care nimeni nu o știe, aceeași...
rătăcită eu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu