Eşti inima din trupul meu, plămânii şi coastele. Eşti o floare în interiorul meu, înflorită vara, iarna... Te simt gâdilându-mi cu petalele de roşu, negrul meu interior. Frunzele tale îmi acoperă răul şi mă protejează de viitorul de afară, dar îmi aduc trecut. Trecut îmi aduc spinii tăi mincinoşi ce ies din când în când şi mă duc la sângerare. Hemoragie sufletească îmi oferi, când eu îţi aduc în palmele mele... nu dragoste, nu prietenie, ci tot.
Te simt trăgând de mine, plângând în interiorul meu, purtându-ţi ură născută din iubirea pentru mine... Eu, veşnica îndrăgotită de acelaşi tu... cu trecut pătat şi prezent fricos, îndrăgostit.
Aceeaşi eu care te caută în disperare când nu apari... aceeaşi eu care te-a aşteptat o veşnicie... aceeaşi eu pe care o vei avea pe viaţă şi pe moarte.
Te voi lăsa să creşti în mine...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu