Aș vrea ca umbra ta să o acopere pe a mea, ori lumina mea să se amestece cu lumina ta, să ne bucurăm de același aer pe care îl respirăm, pe veci. Nu aș vrea să-ți răpesc somnul cu ale mele cuvinte atât de banale și lungi, dar faptele nu-mi sunt de-ajuns, iar tu știi bine că eu iubesc frumusețea vorbei și a scrisului. M-a trezit luna acum, în miez de noapte... mă cheamă la geam, dar nu vreau să plec de lângă tine. Cândva îmi lumina ochii și-mi spulbera somnul din pleoape, iar eu zâmbeam gândindu-mă la norocul nostru, de a avea un prieten pe cer, care să ne lumineze întunericul. Apoi îmi aminteam de tine și scriam, visând la contopirea noastră în obrazul galben al lunii, și mă întristam; căci toată speranța mea pentru noi, era, de fapt, tot întristare. Toată iubirea pentru tine, era, de fapt, întoarsă înapoi în sufletul meu. Acum îți respir suflul delicat și îți miros existența care m-a smintit de când am întâlnit-o, te înalț pe culmile cerului, până la soare și lună, te târâi după mine prin vise și visuri, prin amintiri și timiditate, prin zbucium și leșin și te aduc din nou aici, în așternuturi și în somn...
... ți-am șoptit.
