Am trecut în trecut

M-ai apucat de mână și mi-ai spus că trebuie să vedem lumea, că fără mine nu există univers. Dar te-ai blocat când ai pășit peste prag și ai spus că ustură.  

... știi că daca are să doară, eu sunt aici...

Am ieșit împreună din întunecime și afundându-ne în lumină, m-am simțit dispărând, te-am simțit disperând. Ai rămas confuz, iar eu am rămas ca un fum roșu ce-ți vorbește sacadat. Mi-ai recunoscut umbletul, vocea ce se auzea de niciunde. Ai strigat după mine și ți-am șoptit că nu pot vorbi mai tare, că liniștea mă aude, iar ochii zboară dintr-un gând în altul. Țin minte și acum cât ai alergat după mine fiindcă nu voiam să mă prinzi, să mă inhalezi.

Am trecut pragul și m-am concretizat, m-am solidificat și te-am așteptat. Mi-ai atins umerii cu mâinile fumegânde, pline de roșu, m-ai scufundat în privirile tale schizofrenice și mi-ai spus blând să nu mă mai transform în fum. 

Am făcut un pas în spate și-am plecat în lumină. M-ai întrebat unde plec și ți-am spus să nu mai vii. 

- Unde te duci?

- În trecut.