Cenușă

Te vânez, fiindcă spiritul meu te cheamă, te-atrage și te arde, până rămâne cenușă din tine. Inima mea te-a prins acum o veșnicie și te tăvălește neîncetat prin nisipurile mării ei necontenite, neliniștite și neobosite.

Dar te îndepărtez cu același efort prea dureros, fiindcă inima mea se macină, precum cenușa din tine, provocată de mine. Și mi-e mâncată, de gurile celorlalți prea chinuiți de existența mea, de tinerețea din ea, de prea multă putere greșit împărțită în mine, în tine și-n jur.

Și aștept... când timpul nostru să vină, când pe tine, să mă chemi. Mă simt ca tine, când mă plângeai, mă dedublez prin ființa ta și aștept să mă plângi, aștept să mă chemi, să mă faci cenușă, să stăm împreună la gura unui șemineu bătut de vreme, tăcuți și fericiți.