Aș vrea să mă plângi precum o plâng eu pe cea care am fost. Să mă pictezi pe conturul inimii tale și să mă uiți lipită de miezul tău, prinsă iremediabil de înăuntrul tău. Nu îți doresc ca viața să te încununeze cu aceeași grea coroană de emoții pe care eu am fost sortită să o duc.
Te-aș jeli într-una dacă în mine ar mai încăpea altă ființă în afară de cea care sunt, mâncată de misterul lăuntric ce zace lângă ceasul trupului meu. Tu nu știi, dar sufletul meu e ars de soarele absenței tale, amestecat ca o licoare cu sângele prea rece al minții mele purpurii.
Te-aș aduce înapoi, dar nu înainte de a mă primi din nou în mine, pe cea care am fost, fără suicide...
...prin vis.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu