Este un seism printre gândurile mele ce te caută la nesfârşit. Mă cutremur când dau ochii cu tine şi te privesc atent şi te caut mereu cu mintea, cu trupul, cu sufletul meu, cu privirea.Te văd bine când te ascunzi sub umbra ta şi te electrocutez cu vorbe, căci aş vrea s-alungi tu uneori iarna din mine... Nu poţi, ştiu. Tu nu poţi nici măcar să exişti. Totul în tine e o obligaţie, nimic plăcere. Inspiri şi expiri, din obligaţie, şi ştiu că ai muri de n-ar fi involuntar.
Te urăsc pentru ce eşti şi pentru ce-mi faci, de ce te iubesc, nu ştiu. Te iubeam şi când nu mă iubeai. Nu găsesc răspunsuri nici măcar în petalele garoafelor, nici în ploaia de afară. Dar eu îmi simt apele tulburate, fiindcă nu ştii să înoţi. Te zbaţi în mine şi nu ştiu să te ajut, tu nu ştii să mă ajuţi. Nu poţi să ieşi, nu pot să te scot, dar în schimb te izbesc de toate stâncile mele ca să te trezeşti, ori ca să mori.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu