Jur că mi s-a zgâriat mintea de atâtea gânduri ţepoase, răutăcioase, insistente. Sunt ca nişte câini care te iubesc atât de mult încât nu vor să plece şi te muşcă de atâta dragoste. Eu ştiu că gândurile mele mă iubesc, dar sunt dureroase... Le aud prea tare, prea zbier eu în propria-mi minte. Nu ţip a disperare, nu doresc a fi găsită, dar, ştii... urlă gândurile mele prea tare şi aş vrea să discute între ele, dar să mă lase pe mine în pace. Să nu-mi mai stea în minte, să reuşeşc eu să fug de mine. Să mă pierd, să mă regasesc apoi. Nu ştiu... gândurile astea se hrănesc cu fericirea mea, se hrănesc cu mine.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu