La la la la...

Timpul se dezlipeşte de noi încet şi lasă momentele de miere să se tăvălească pe pielea noastră, să urle de fericire.
Doar imaginează-ţi... cum ar fi... să fie noapte mereu, să ne mişcăm greoi prin lumina mecanică a felinarelor bătrâne de pe străzile obraznice... să formăm o sferă, să atingem infinitul cu sufletul nostru, să ne înecăm în propriile trupuri... să cazi în mine tu... să cad în tine, eu... trăieşte imaginea asta, te rog... şi trăieşte-mă pe mine.
Ştii şi tu cum nu mai există timp şi nu mai există spaţiu şi nu mai există nimeni şi existăm noi. Numai noi.
Ne blocăm în nicăieri. E bine... La la la la....