Am intrat în criza tipică mie. Absenţa ta mi-a tăiat mâinile şi picioarele, nu-mi mai bate inima, nu-mi curge sângele prin corp. Opreşte-mă când te mănânc zile-ntregi la rând, căci apoi vin orele mele de sevraj continuu ce nu mai poate fi calmat. Disper. Aş sparge toate oglinzile, aş da foc pământului, dacă asta mi te-ar aduce înapoi. Nu suport nicio zi în care să nu intrăm unu-n celălalt. E un blestem să fii veşnic, dar asta îmi doresc pentru noi doi.
Niciodată nu m-ar atinge gravitatea eternităţii, fiindcă noi doi am fi un cerc, am fi infinit şi asta îmi doresc pentru noi. Vreau să ne mâncăm la nesfârşit. Să nu blamăm timpul niciodată. De ce sunt efemeridă? De ce nu pot trăi pentru tine, pentru totdeauna? Iubitule, să nu suferi niciodată... o iau eu pe toată, doar fii fericit! Nu pot să cred că exişti, că am putut cunoaşte eu aşa ceva, asemenea nebunie. Te vreau acum, te vreau maine, te vreau pentru totdeauna! Vreau să trăim dragostea noastră eternă, să nu murim vreodată.