rămân

Stau eu în umbra mea tăioasă ce se zgârceşte la negru. Nimic nu mă luminează, căci ştiu şi văd şi eu... degeaba am tras perdeaua, degeaba au plecat norii de pe cer, căci în cerul gurii mele încă stă agăţat un nor cenuşiu, ce îmi şopteşte să nu mai ies vreodată de aici. Mi-au plecat şi gândurile şi ideile şi inspiraţia şi inteligenţa, tot. Mi-a rămas o dragoste veşnică şi câteva obsesii. Nu-mi văd semnătura nicăieri, decât nişte fire de păr rătăcite prin casă, goale, marca mea. Nu ştiu de ce am ajuns îngheţată, sub pământ. Nu îmi doresc asta chiar acum, dar ştiu că timpul e zgârcit şi a uitat de mine. Sunt nesinceră cu mine şi cu ei toţi. Nu îmi mai găsesc adevărul şi cred că nu mă mai găsesc nici pe mine. Toate trec şi toate mă despart de mine, nu mai sunt a mea, dar eu rămân

a ta.