Văd în urma mea
Tot ce s-a-ntâmplat cu tine
Am să las, ar fi mai bine
Locul pentru altcineva...

Odată tot te voi uita
De azi îmi văd de viaţa mea.

You think you've won this fight, but you've only lost your mind.

Să nu fii...

Să nu fii niciodată singur pentru mine fiindcă nu ştii ce fac mâine. Ştii ce sunt acum, dar mai târziu ce voi fi? Să nu fii niciodată singur pentru mine... demonii mei se liniştesc din când în când, dar se trezesc în miezul crud al nopţii şi aruncă cu durere peste tot, până-mi plesneşte exteriorul. Avându-mă azi toată, când eu nu voi mai fi aceeaşi, nu ai să mă mai ai şi ai să rămâi cu amintirea demonilor şi îngerilor mei pierduţi. Creierul şi inima mea ascunse într-un trecut colorat, o tolbă cu mister şi dragoste... Nu vreau să mai construiesc în tine, fiindcă nu mai ştiu să îţi promit, nu mai am siguranţa fiinţei mele şi simt că amândoi m-am putea pierde.

"Te-aş înjura, dar încă te vreau..."

 

Le aştept.

Am simţit că stelele au dispărut de pe cer, s-au desprins şi acum sunt în cadere liberă. Le aştept, le aştept, le aştept... Am ochi doar pentru ele şi ştiu că nu sunt în sicrie, căci e ceaţă şi mă orbeşte. Nu e pământul care-mi stă pe pleoape, ci perdeaua asta groasă, fumurie. Le aştept, le aştept, le aştept...

M-ai găsit

Te-am aşteptat atât de mult în copacul cu crengi rupte, cu fulgere si lipsit de frunze... Te-am aşteptat, dar nu mă vedeai. Eu eram după copac, dar tu nu îl vedeai nici pe el. Era în mintea mea şi eu după el. Eu eram în mintea mea. Te rugam să te urci în mine, să mă scoţi din mucegai, dar erai în mintea mea... Nu erai real. Eram reală, dar nu eram în mintea ta. Eram desincronizaţi şi m-am dat bătută, nu am ştiut să-ţi găsesc ritmul şi nu am simţit că pot, dar m-ai găsit...

rămân

Stau eu în umbra mea tăioasă ce se zgârceşte la negru. Nimic nu mă luminează, căci ştiu şi văd şi eu... degeaba am tras perdeaua, degeaba au plecat norii de pe cer, căci în cerul gurii mele încă stă agăţat un nor cenuşiu, ce îmi şopteşte să nu mai ies vreodată de aici. Mi-au plecat şi gândurile şi ideile şi inspiraţia şi inteligenţa, tot. Mi-a rămas o dragoste veşnică şi câteva obsesii. Nu-mi văd semnătura nicăieri, decât nişte fire de păr rătăcite prin casă, goale, marca mea. Nu ştiu de ce am ajuns îngheţată, sub pământ. Nu îmi doresc asta chiar acum, dar ştiu că timpul e zgârcit şi a uitat de mine. Sunt nesinceră cu mine şi cu ei toţi. Nu îmi mai găsesc adevărul şi cred că nu mă mai găsesc nici pe mine. Toate trec şi toate mă despart de mine, nu mai sunt a mea, dar eu rămân

a ta.

Negru.

Nu vreau să mai trăiesc nicio lumină, aş prefera un întuneric nesfârşit ce nu se preschimbă. Fiindcă negrul e veşnicie şi ştiu ca nu e niciodată gri. Mă ştii... mereu albă şi neagră, întotdeauna albă sau neagră, niciodată cenuşie. Acum vreau negru, vreau, vreau. Negru vreau. Am învăţat cu toţii că albul e cel bun. Nu există bun, nebun, sau rău. Eu vreau să înot în întuneric, fiindcă vreau să îl cunosc. Partea noastră neagră e reală. Albul e ireal.

Ce bine... căci mi-am regăsit negura de altă dată, păsările mele răpitoare ce mă poartă din poartă-n poartă, în aripi... Plutesc în arta mea întunecată, fiindcă cea albă a plecat.

Ce aluat ţi-a dat întruchipare, 

Că mii de alte umbre tind spre tine ?

Cînd toţi au doar o umbră fiecare, 

Tu, singur, umbre ai pentru oricine.

You can't catch me, don't you run, don't you run... 

Să nu uiţi...

Să nu uiţi că am sfărâmat pământu-n două când am păşit iar în trecut. Mă simt de parcă am deschis ochii din visul cel frumos ce m-a învăţat fericirea. M-am aflat în viitor şi acum simt că trecutul mi-e casă şi...  mă dor pereţii lui. Am memorii ce sângerează şi m-am săturat de ochii mei săraţi. Să nu uiţi...

Idei

"Cântec, deasupra cetăţii,

Îmbătrânire?!

Eternităţii i-am zis:

La muzica asta frumoasă,

Sunt lipsuri

În sângele meu.

Îngeri, deasupra cetăţii,

Emotive,

Despre ceva mai nou?!

Telegraf,

Telefon din sfere...

Sunt lipsuri

În sângele meu."

Cercul meu

    Am intrat în criza tipică mie. Absenţa ta mi-a tăiat mâinile şi picioarele, nu-mi mai bate inima, nu-mi curge sângele prin corp. Opreşte-mă când te mănânc zile-ntregi la rând, căci apoi vin orele mele de sevraj continuu ce nu mai poate fi calmat. Disper. Aş sparge toate oglinzile, aş da foc pământului, dacă asta mi te-ar aduce înapoi. Nu suport nicio zi în care să nu intrăm unu-n celălalt. E un blestem să fii veşnic, dar asta îmi doresc pentru noi doi.
    Niciodată nu m-ar atinge gravitatea eternităţii, fiindcă noi doi am fi un cerc, am fi infinit şi asta îmi doresc pentru noi. Vreau să ne mâncăm la nesfârşit. Să nu blamăm timpul niciodată. De ce sunt efemeridă? De ce nu pot trăi pentru tine, pentru totdeauna? Iubitule, să nu suferi niciodată... o iau eu pe toată, doar fii fericit! Nu pot să cred că exişti, că am putut cunoaşte eu aşa ceva, asemenea nebunie. Te vreau acum, te vreau maine, te vreau pentru totdeauna! Vreau să trăim dragostea noastră eternă, să nu murim vreodată.

La nesfârşit

Când plâng după tine, toate plâng în jurul meu. Atunci când ştiu că paşii mei se îndreaptă în direcţia ta, dar nu mă duc la tine, aud zăpada cum urlă şi simt pământul cum se roteşte invers, cum se chinuie ca eu să ajung la tine. Vin un pic spre tine pentru a pleca apoi mai departe. Simt un gol în oasele mele, un plânset în venele mele pline de tine, un păcat în alegerea mea înţepenită între tine şi ei. Mă simt ca într-un paradis cu nori şi cu pământ. Mă bagi in pământ când nu eşti cu mine, fiindcă nu înţeleg cum o jumătate din mine poate fi atât de departe de cealaltă jumătate. Tu ştii că am momente... am momente în care prezenţa ta îmi dă de gândit, căci îmi e de necrezut că tu poţi fi lângă mine, cand de fapt eşti în mine.

Mă bate vântu-n pleoape şi mă ustură, căci sunt sărate... de fericire. Lumea mea începe şi se sfârşeşte cu tine. Am să te urmăresc la nesfârşit.