Te văd și-acum scufundat în ceruri, acoperit de mult albastru. Ești agățat de pulberea cafenie a pământului uscat de-atâta soare, te trage și te-apasă înapoi, te întinde de-a lungul infinitului dintre cer și pământ. Iar tu răcnești cu sunete înalte de vioară și mă chemi, spre tine, să ne-ntindă soarele împreună, între două lumi.
Te-ai lipit de sunete, ca-ntr-un ecou nemărginit și zaci constrâns de litere, te transformi în cuvinte și abia aștept să te plesnesc de foile bătute de timp, să arunc cu tine în cerneală, să te tăvălesc sălbatic printre cuvinte. Aștepți o lună prăfuită, spartă, cu chipul de mătase. Aștepți să-ți sângereze în creștet, să-ți fie mamă și să te nască.
... să te crească, să te fac unul singur, unul cu natura, unul cu cerul, unul cu timpul, unul
cu mine.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu