Când am să mă las de imaginea perfectă a absolutului am să revin la noi. Până atunci stăpâneşte-mă, ori nu ai vrea ca în tomna anului viitor, tu să plangi la lumina electrică ce curbează frigul dimineţii de noiembrie. Iar noaptea când ai să mă vezi alergând pe strada proaspăt pavată, să nu crezi ca şi eu sunt proaspătă... căci m-am învechit şi înstrăinat de tine. Când îmi legăn capul în mâini, să ştii că tu mă dori, iar în mâinele mele mi-am găsit refugiul.
Să nu mă uiţi, să nu mă crezi...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu