Acolo unde eu merg, las câte-un fir de păr însângerat. Eu sângerez prin podoaba capilară. Sângele îşi schimbă nuanţa şi tristeţea mi-e bogată şi creaţă. La lumină voi toţi îl iubiţi, însă în întuneric sângele se-ncheagă, rănile se usucă, parul mi-e drept şi negru, mă afund în liniile lui de creion... Mă simt cameleonică, căci părul e reflexie sufletească, ochii reci şi calzi şi haotici se-ntreabă unde mi-e culoarea, căci eu las miros călduţ şi roşu peste tot pe unde trec şi mă ascund în desenele ce n-aşteaptă pe nimeni, rămân în urmă şi le doare.
Dar voi de ce mă aşteptaţi?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu