fără perfecțiune

Lumina lunii se răspândea tacit peste Pământ. El o vedea mică și subțire, era într-o fază a vârstei ei în care învăța să existe și să-și accepte entitatea. Însă lumina Ei, oricum era, ajungea la El. Și era bună, călduță.

Însă câteodată se apropia prea mult. Își deregla orbita și ajungea aproape să se izbească de Pământ. Iar el îi spunea tare și apăsat că e prea aproape, că luminează prea mult, că e ca un bec care arde dintotdeauna și de care dacă te atingi, te frige. Că atunci când se apropie prea mult, craterele ei se văd prea bine, mult prea clar. Că are găuri în ea și e prea ciudat că luminează prin toate defectele.

Iar ea se depărta atât de tare, încât oamenii de pe Pământ se întrebau când o să mai apară Luna. De departe îi vedea pe toți și pas cu pas se reapropia, speriată că din nou se va izbi și va trebui să plece iar. Dar își dorea să aducă lumina ei pe Pământ, pentru că știa cât de mult rău îi fac oamenii planetei. Că acolo-s atâtea miliarde de voci, atâta poluare și ură, atâta durere. Că oamenii se liniștesc în lumină. Din singurătatea ei, luna vedea, dar nu simțea tot răul decât când aproape se izbea. Și câteodată ea însăși se îndepărta.

Pământul era obosit de fazele ei, nu înțelegea prea bine cum poate trăi Ea așa, mereu în schimbare. Iar Ea nu înțelegea unde să-și pună orbita, pentru a putea păstra contactul prin lumină, să fie împreună, fără să se mai rănească. Să-i ofere Pământului lumina ei, iar el să accepte diferențele de lumină și să aibă încredere că oamenii se vor potoli singuri, atâta timp cât îi acceptă pe suprafața sa. Că oamenii tot din pământ vin. Și lumina Ei e pentru El cu totul, nu doar pentru răutatea din el.

În cele din urmă au înțeles că scopul nu a fost vreodată să găsească perfecțiunea dintre ei, ci să-și permită unul altuia să existe împreună. Pentru că în miezul fierbinte al Pământului există dorința de a avea Luna aproape. Iar în miezul rece al lunii există dorința de a-l avea pe El aproape.

Și că e natural să fie și atât.
Că miezurile lor pot ajunge la echilibru atât timp cât își permit să fie.