așezare

Te uiți mult în afară, când nu poți în interior. Sau poate ai uitat...
... că acolo e lumea ta și că doar asta contează. Că nu e despre alții. E despre tine.

Gândurile haosate se așează în pace atunci când intri în ele, în stările pe care le îmbracă. Când te iei pe tine de mână și cobori. Cobori. Cobori. Și vezi atunci cine ești și că nu poți controla ochii celorlalți. Că ochii tăi se așează în tine așa cum le permiți și îi îndrumi.

Numai tu știi cum să te așezi în tine și nimeni nu îți poate spune cum să faci altfel asta.

Iar iubirea... s-o așezi pe un sentiment imens de recunoștință. Pentru că nu e nimeni obligat să te iubească, dar atunci când ești iubit e bine să primești. Cu tot cu teamă. Teama că ai pierde iubirea e degeaba. Poți să pierzi oricum, indiferent dacă te pregătești sau nu. Dar ce poți să faci e să te bucuri de ea, atât cât e și cum e. Și să mulțumești pentru asta. Pentru că indiferent de cine vine sau pleacă și când, tu te ai pe tine. Tot ce e bun și vine din afară se va așeza peste ce pui tu în tine și cum știi să te îmbrățișezi.

Și tu te așezi în tine în așa fel încât să poți primi. Atunci vei putea oferi. Când vei primi fără teamă, plin și împlinit de mulțumesc.