Nesentiment.

După ce trupurile li se dezlipiseră ca jumătăţile de crudă piersică - abia nascută din floarea pură - ce-şi închide ochii străini de lumina orbitoare a soarelui arzător, el rămase împrăştiat pe asternuturile fierbinți de un alb etern, privind la trupul gol, luminos şi încins al femeii ai cărei pieli proaspete lenevea pe ea perfect întinsă, ca cearşafurile curate şi apretate, cu grijă aşezate pe suprafaţa fină a saltelei. Păşi cu vârfurile picioarelor subţiri pe podeaua scârţâindă, scriind cu urme peste ea, până la fereastra cu geamuri înceţoşate, udate de pasiune. După ce desprinse partea mobilă a ferestrei, de cea fixă, dezbrăcată se întorsese la el, într-o rotire bruscă şi curioasă, hotărâtă trântindu-i în faţă întrebarea: "Tu mă iubeşti?".

Privind în oceanul ochilor ei secat de stropul de părere de rău a pierderii fecioriei, el amuţi. Tăcerea lui aspră îi descătuşă lacrimile femeii cu care făcuse dragoste cu câteva momente în urmă. Cu o mişcare însoţită de un oftat, îndreptă capul spre uşa băii, făcu câţiva paşi într-acolo, intră şi închise uşa în urma sa. Fără nicio ezitare îşi umpluse energic chiuveta cu apă, îşi scufundă mâna stângă, apucă cu cea dreaptă o lamă de ras cu care îşi scrijeli pielea albă de pe braţul opus până apa se înroşise de sange şi durere. Apoi alunecă lin pe suprafaţa umedă a gresiei de culoare pală, atingând cu întreg corpul răcoarea acesteia. Sângele i se prelingea prin crăpăturile pielii şi a tuturor materialelor din încăpere odata cu ţipetele sale mute de dezamăgire şi greşeală.

În lung timp ajunsese şi el acolo, mai întâi pudic şi cu teamă deschizând uşa, apoi cu lacrimi în ochi apropiindu-se de trupul ei inert şi nevinovat. În ochii săi întredeschişi, oarecum încordaţi, nu regăsi nimic din sentimentele ştiute anterior, decât ură... citise în ochiul său mort scârbă de sine şi nimic mai mult. O apucă de după cap, i-l ridică un pic, alunecând printre degetele-i însângerate buclele profirii şi şopti cu moarte-n suflet: "De ce i-am furat inocenţa?"