Tu să nu fii ca soarele, tu să fii tu. Dacă ai avea ochi să vezi în mintea ta, ai ști că aparențele înșală și că gândurile nu au gustul așa de amar cum crezi; nu e chiar ceață.
Să arunci o privire și în ale tale urechi, ca să poți auzi mai bine ecourile lăuntrice. Să atingi cu buricele degetelor mirosinde a acuarele toate sentimentele acelea gri, să le dai culoare, să le conturezi noi aripi gata să reîncerce vechi zboruri cândva eșuate. Să strângi într-un coșuleț din ramuri de amintiri împletite toate visele-ți pierdute și să le adulmeci aromele fine, ușoare. Să sufli aer greu în nori pufoși, dur spintecați de curcubee ce le prinzi - brâu colorat - la talie, și apoi s-o iei nebun la goană prin lume.
Știi... la tine e cald și bine acum. Vremea rea a trecut. Așa că ar fi mai bine să strângi în pumnul tău alb luna, să o săruți și să o arunci spre soare. El o s-o facă să strălucească. El o s-o facă fericită. Să-ți faci inel din fire de păr bălai de bucurie și să mângâi puf frumos de păpădie. Să lași fluturi și stele să-ți gâdile palmele și să guști din miez dulceag de fantezie la fel cum dai viață culorilor și moarte timpului.
Ce frumoasă ți-e fața cea curată înmuiată în lacrimi vii de fericire atunci când calci cu privirea atât de multe câmpii îmbibate-n inocență, când simți junghiuri în coaste căci plămânii ți se umflă de atâta aer colorat, când strănuți imaginație și tușești praf stelar.
Adori să pășești în pași de vals pe apele curate ale râurilor susurânde, să ajungi în pat ploios de trandafiri și să adormi pe note înalte de pian. Să dormi somn lin și apoi să te trezești și să te scazli în băi calde de lumină, să te ștergi pe trup cu frunze albe de satin și să-ți lași aripi de cașmir să-ți crească liber, fastuos.
Îți place tare mult să lași zâmbete să ți se scurgă printre degete, să te apleci, sa le iei iarăși în mainile-ți trandafirii, să le prinzi c-o ață de sufletul tău mare și să le lași să zboare până sus, în ceruri înalte, să le privești o vreme, după care să tai ața și să le lași să-ți cadă pe față, să se poticnească acolo și să nu mai plece.
Desenezi dungi groase de argint pe foițe aurii, apoi le arunci pe drumuri dantelate și cârpești rochițe pentru lumi noi, dezlănțuite. Îți creezi sateliți înflorați de melodie și construiești ziduri înalte de cărămizi însorite. Sădești în creier creț amintiri și culegi culturi bogate de vise atunci când privești prin geamul murdar de trecut și vezi c-afară-i viitor.
Apoi te urci grăbit pe scari nemuritoare și apuci strâns fructe reci de culori calde pe care le crăpi în dinți mari și puternici și înghiți miez moale de soare proaspăt. Îți pătezi timpanele cu note muzicale și corzile vocale cu versuri de Nirvana: I’m so happy, `cause today I found my friends, they’re in my head.(Sunt atât de fericit, pentru că astăzi mi-am găsit prietenii, ei sunt în capul meu.)
Dai foc cu doar o scânteie ploii vii ce se răsfrânge asupra ochilor tăi curgânzi de chemare. Desprinzi imagini din fiecare strop de bucurie și pictezi miracole pe fiecare lacrimă de fericire. Îți faci cercei din flori de cerneală și scrii cu gânduri surde de pământ. Apoi pui scorțișoară-n vânt și coși nasturi siropoși pe draperii de dragoste freatică și gata!
Știi...tu ai o pasiune... îți spânzuri cuvinte amare de buze curgânde de miere, le îndulcești și le dai altora pe urmă. Tu fericești!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu