Când noaptea opalină-mi acoperă fereastra, iar lumina ce coboară-n raze fine îmi străpunge pielea, aș vrea să știi că ele-s ale lunii și că-mi doresc din adâncul izvorului meu ca tu să ajungi odată cu ele la mine, pe pieptul meu, să mă îmbrățișezi cu inima, să-ți lipești sufletul de al meu și să mă ridici în ceruri, să-mi fii luceafăr. Acolo am să te conduc spre cel mai diamantin loc, spre cel mai fericit... spre luna! O să ne amestecăm acolo, o să ne îmbrăcăm fiecare cu dragostea celuilalt și o să uităm de cei lăsați în urmă.
Ne vom săruta pielea scăldată în lumină pură și ne va mirosi părul a ploaie stelară, a curat. Ne vom contorsiona în obrazul lunii, iar trupurile noastre se vor uni în urlete de plăcere. Fericirea iubirii noastre va face luna să lumineze singură, fără de ajutor solar, căci noi, de fapt, îi suntem miez, izvorul său etern de supravietuire,
așa cum îmi ești tu viață.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu