Are să-mi zvâcnească acest gri în tâmple şi pe frunte până la transformarea sa în alb... sau negru. Cenuşiul nu este echilibru, ci lipsa lui. Şi numai tu poţi să-l iei, să-l strângi în pumn până se transformă în cenusă şi moare, apoi să mă umpli de alb... sau negru. Să mă iei de mână, să fii cald, nu fierbinte pentru mine. Să păşim prin timp împreună. Căci eu ştiu mai bine decât toţi cât te minţi şi cât mă minţi şi cât de puţine cunoşti, cât de multe ai să cunoşti în lipsa mea. Cât am să-ţi lipsesc, cât ai să mă iubeşti...
Alb... sau negru.