Ţi-ai aşternut braţele în jurul fiinţei mici, ca pentru totdeauna. Ai fi vrut să se lipească, sa fie încrustate pe pielea ei moale, să-ţi lăcrimeze sufletul într-al ei. Un aer încărcat de suferinţi, de praf, smoală, gânduri negre... tu l-ai lăsat să se desprindă de tine, îndreptându-se spre ea. Acel val aproape o destructurase, o spulberase şi o convertise în stare gazoasă, însă ea fusese puternică... pentru tine. A rezistat şi a lăsat să treacă totul prin ea, rămânând în spatele ei un fum dens, care mai apoi s-a transformat în cenuşă, amestecată mai tarziu cu pământul ud de-atâta ploaie.