Mi se dizolvă aripile când lipsa dragostei tale se năpusteşte asupra fiinţei mele pline de tine, cu o comoditate nebănuită vreodată de adâncurile mele. Nu gândesc pentru mine, gândesc pentru noi, privesc din mine şi din tine, mai mult pentru tine, mai mult în avantajul tău. Te iert, căci în mine plutesc imagini ireale, dar posibile, cum că tu ai pleca vreodată. Şi aş vrea să faci asta, de dragul dramei, de dragul scenelor ce-mi completează filmul, de dragul ieşirii din banal, dar nu de dragul tău. Tu eşti mai mult decât necesităţile mele, decât dorinţele mele. Nu pleca... Singura mea dorinţă e să te am, nu ca şi posesie, dar să te am tu avându-mă pe mine. Apartenenţa mea la tine, să dea viaţa apartenenţei tale la mine. Dar acesta este preţul vieţii dăruite ţie, o singurătate veşnică şi o dragoste primită în final, atunci când e prea târziu...