Te-ai oprit la rădăcina coloanei mele vertebrale şi ţi-ai anunţat prezenţa vie cu un clinchet. După o bucată de vreme, ai împrăştiat în toată acea zonă un praf de nu ştiu ce, care încă stăruie în mine. S-a transformat într-un lichid ce mi se scurge lin prin piciorul stâng, iar acum râde şi în şoldul drept. N-am să te gonesc de-acolo, nu ştiu cum să fac asta. Tot ce iau să te distrug, distruge altă parte din mine, dar nimic din tine. Acolo unde exişti tu ar trebui să rup din mine, să arunc în aer partea mea de fiinţă împânzită de tine, căci tu, durere, eşti cu mine.