Acolo...

Nu ştiu dacă mă gândeam la cer, sau eu priveam doar luna. Stătea ceaţa pe sticlă şi am vrut, am vrut să prind lumina, dar când am deschis fereastra... geamul meu s-a spart. Nu m-am uitat la el, nici la reflexia mea fără de ochi, am privit drept înainte, căci lumina electrică iarăşi se zbătea pe mine şi alerga prin noaptea prea rece de ianuarie.

Am trântit fereastra, geamul nu era spart. Afară era zi, iar înăuntru era trecut. M-am încălţat şi am ieşit să văd cerul, fiindcă eu la el visam... e viitorul meu acolo.

Să nu mă uiţi, să nu mă crezi...