Vă păstrez pe toţi în galaxiile mele negre şi albe şi nu vă ajut să ieşiti de-acolo. Voi, voi mă prindeţi de trecut şi mă aşteptaţi acolo, iar eu privesc timpul în ochi cum trece pe lângă mine. Vă iau de suflet şi vă arunc pe hârtie, vă fugăresc cu peniţa stiloului şi vă apăs cu putere, până ce vă faceţi litere. N-am jurat credinţă timpului, căci ştiu cum eu mă scurg şi mi-e frică uneori, să nu cumva să mi se scurgă faţa, să rămân ca o fantomă în minţile voastre, să vin şi să plec.
Dispar şi reapar din mintea mea, din mintea voastră, astăzi mor şi mâine învii. Plec din realitatea voastră spartă şi vă las în urmă florile mele sângerii, pictându-vă lumea în roşu aprins... şi mă ascund în nori. Vă dau ploaie şi vă sting, vă dau soare şi vă aprind, la creier, la suflet, apăsând pe umerii voştri fără de aripi o lumină neagră. Trăsnete... Apoi plouă uşor cu apă caldă.
Să nu mă uiţi, să nu mă crezi...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu