Opreşte...

Opreşte-mă din călătoria mea spre soare, adu-mi un nour greu şi lasă-mă să-l simt. Vreau să mă izbească de pământ să vărsăm lacrimi împreună, căci crede-mă c-am şi uitat ce-nseamnă. Mă mai loveşte câte-un tunet, dar e doar cuvânt. Ce sunt eu acum... un cerc ce se rostogoleşte mii de kilometri spre lumina solară, viaţă, zâmbet, fericire... Să nu mă ard vreodată. Opreşte-mă, căci prea îmi place.

Să nu mă uiţi, să nu mă crezi...