miercuri, 6 februarie 2013

Ale tale flori...

Am ales să iau timpul într-o mână, să-l strâng ca pe o tulpină de floare, să las zeama lui vâscoasă să se transforme în eternitate, iar eu să fiu floarea.

M-aş smulge toată pentru tine, din rădăcinile sufletului meu, pentru tine. Dar astfel, nu ar rămâne nimic din mine, decât un gol străjuit de o urmă sacrificială şi atât, iar tu... cu ce te-ai hrăni? Am ales să îmi smulg tulpina, iar tu să rămâi cu seva de la rădăcina handicapului meu emoţional. Mi-a crescut pe suflet o petala, pe care ţi-o las ţie... e tot mai vie în fiecare zi şi nu este dominată de exageratul meu spirit analitic, ea e dragostea mea. Nu o să-ţi facă rău. Ceea ce îţi face rău e floarea, sunt eu, de aceea... mă sinucid.

Un comentariu:

  1. Stimabila domnisoara, versurile tale ma spala de o imensa si atroce mila de a exista !
    Intr-adevar, "nu se stie cat sange costa" aceasta ingrata clipa suspendata in povara eternitatii.

    RăspundețiȘtergere