Tu ştii că toate ne despart, iar tot amestecul ăsta de chinteseneţă al nostru, mă face să mă simt infidelă, să cad în mine, căci nu asta mi-e firea. Eu ştiu că n-am fost niciodată a nimanui, în întregime... întotdeauna, câte puţin pentru fiecare personaj al poveştii mele, pentru că în final, totul e despre mine. Eu privesc din mine, niciodată şi prin ochii altcuiva, pentru ca nu mă confund niciodată cu altcineva. Eu sunt mereu acea eu, care se rupe în mii de bucăţele, doar pentru plăcerea de a-mi întregi povestea. Gândeşte-te la mine ca la un cuvânt lung, complicat, alambicat, despărţit în milioane de silabe, acel cuvânt al tuturor, dar niciodată al tău.
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
RăspundețiȘtergere