Îmi stă pe umeri povara sacrificiului, îmi sta pe aripile spinării şi îmi urlă prin întreg corpul, până în stomac, în florile plămânului şi în fiecare bucăţică din mine de care nu se poate atinge nimeni şi nimic... căci durerea s-a oprit în mine şi pe mine, ca o pasăre călătoare în ţările calde. Dar eu sunt rece... şi privesc exact din mine. De ce s-ar fi oprit ea aici? Oare îi place să stea în frig? Poate trage curent... N-aş vrea s-o văd vreodată cu ochii curgânzi şi injectaţi, căci durerea e frumoasă... O vreau mereu frumoasă. E mai frumoasă în mine şi pe mine. Am s-o las să stea aici... mi-e dragă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu